Ivan Patzaichin: „Sunt obiectiv turistic!”

Antrenorul lotului național de canoe regretă că în România nu se mai muncește șase zile din șapte.

Am stat la povești cu Ivan Patzaichin pe malul lacului Snagov, locul unde „Amiralul” își petrece cel mai mult timp. Ne-a primit pe terasa amenajată la baza de antrenament a federației de zaiac-canoe și am discutat zeci de minute. Timpul trece repede când asculți vorbele sigure și apăsate ale fostului sportiv.

Ați câștigat zeci de medalii atât ca sportiv, cât și ca antrenor. Ce vă mai motivează să continuați?
Pasiunea și dragostea pentru acest sport, care m-a consacrat. N-aș putea renunța. În plus, pentru mine e mare lucru să fii recunoscut de lume pe stradă, să ți se strângă mâna și să ți se mulțumească pentru ce faci.

Sunteți foarte iubit…
Sunt apreciat. Băieții mei spun că sunt obiectiv turistic, prea vrea toată lumea să-mi vorbească, să se fotografieze cu mine, de fiecare dată când ieșim pe undeva.

Ce vă amintiți din copilărie?
Eram un copil foarte cuminte, modest, politicos. Mama era croitoreasa satului, nu era de meserie, dar se pricepea. Tocmai de aceea eram mereu bine îmbrăcat. Îmi cosea tot felul de cămăși, de pantaloni, orice model credea că mi-ar sta bine. Iar eu, când eram mai măricel, o ajutam. Îmi dădea să cos la mașină dacă avea ceva de tras în linie dreaptă.

Cum au reacționat părinții când le-ați spus că plecați la București?
Părinții nu au fost de acord cu decizia mea. Eram singurul lor copil și erau îngrijorați că plec. Ei erau tineri și nu le-a picat bine deloc. Dar eram deja mare, aveam aproape 17 ani, câștigam banii mei ca ajutor de pescar la tata. Și câștigam bine de tot, 2.050 de lei.

Petrecuseți deja mult timp pe apă când v-ați apucat de sportul de performanță?
Știam să înot și să merg cu barca, dar asta nu m-a ajutat deloc. Cu canoea nu m-am înțeles la început, mă răsturnam de 7-8 ori în apa rece. La un moment dat mi-a fost teamă să mă mai urc că mă azvârlea de fiecare dată. Mă enervam că nu sunt în stare. Nu înțelegeam de ce alții câștigă, iar eu nu pot nici măcar să stau în barcă.

Beneficiați de avantaje în perioada aceea?
Eu nu am cerut niciodată bani, casă sau altceva. Știam că dacă nu obțin ceva anul acesta, o voi face anul viitor, pentru că performanța mă recomanda. Am stat în banca mea tot timpul, și lucrurile au venit de la sine.

„Dopajul“ cu votcă, o aiureală!

Medaliile erau ceva obișnuit pentru dumneavoastră?
Până și fiica mea, Ivona, se obișnuise cu performanțele mele, cu medaliile de aur. Țin minte că avea vreo 5-6 ani când am participat la Regata Snagov și am terminat pe locul doi. Când am mers la ea să-i pun medalia de argint la gât, ea a luat-o și a aruncat-o în apă de supărare.

Au apărut minciuni despre dvs în presă?
S-au scris și neadevăruri despre mine. Cum că nu m-aș fi urcat în barcă fără sticla de votcă lângă mine. Astea au fost doar legende, cum circulă despre toată lumea. Prima bere am băut-o la 23 de ani și nici măcar nu mi-a plăcut. Când mai mergeam la discotecă, stăteam cu un pahar de băutură în față toată noaptea. Nici acum nu beau, poate un gin tonic, dar jumătate-jumătate cu cola.

Ați făcut compromisuri?
În sport, o singură dată. Aveam un coleg destul de bun, nu vreau să-i dau numele, care ieșea mai mereu pe locul doi. Ulterior, a ieșit și campion mondial. Iar antrenorul meu m-a rugat să-l las pe el să câștige. Eu am cedat cursa, am avut normal o pornire foarte slabă, numai că el a ieșit pe locul doi, iar eu pe trei, l-a bătut un polonez pe care eu l-aș fi învins cu ochii închiși. De atunci am zis că nu mai fac niciodată așa ceva.

Unde v-a prins revoluția?
Eram în cantonament, la Căciulata, și m-a sunat soția să vin repede acasă. Spunea că trebuie să vin să mă vadă vecinii că stau acasă, că se vorbea că eu sunt pe stadion la Dinamo cu Lucescu și tragem cu pușca în oameni. Și ne-am întors cu toții, dar a trebuit să trecem pe la Vâlcea să ni se dea aprobare că nu suntem teroriști ca să putem intra în București.

„Ceaușescu nu trebuia împușcat“!

V-a bucurat căderea regimului comunist?
De bucurie, m-am apucat din nou de fumat. În 1986 mă lăsasem și am zis că nu-mi mai trebuie tutun. Numai că atunci când a izbucnit nebunia în piață, am cerut o țigară unui coleg, iar până seara mi-am cumpărat și eu un pachet.

Ați fost de acord cu executarea soților Ceaușescu?
Atunci, în febra aceea, asta părea cea mai bună idee. Acum, analizând, parcă n-a fost un gest creștinesc. Aș fi vrut să rămână în viață, să fie pedepsiți, dar să fi văzut cum reacționau la toate schimbările care au avut loc apoi în România, la libertatea pe care am obținut-o.

S-au făcut greșeli la nivel de societate după 1990?
Prima eroare s-a făcut când au redus săptămâna de lucru, de la 6 zile lucrătoare la 5. Românii trebuiau să muncească mai mult, să ne punem la punct și apoi să ne gândim la libertate.

Sunteți de acord cu legalizarea prostituției?
N-am nimic împotrivă. E cea mai veche meserie din lume și nu putem să fim noi mai puritani și să ne punem contra.

Mergeți să votați?
O să merg, cum am făcut-o de fiecare dată când am putut.

Și pe cine preferați la primăria Capitalei?
Nu vă spun. Nici cu soția nu vorbesc despre asta, deși mergem împreună să votăm. Dar nu ne comentăm opțiunile. Sper doar să vină odată cineva care să facă ceva pentru Bucureștiul ăsta!

Ce relație aveți cu sportivii?
Cred că una bună. Eu am încercat să mă apropii de ei, să-i cunosc mai bine ca să-mi pot da seama de starea pe care o au înainte de concursuri. Încerc să fac exact invers față de cum au procedat față de mine antrenorii mei.

Ați petrecut mult timp în cantonament. Nu v-a fost greu să stați departe de fetița dvs?
Ivona mereu spunea că toți copiii au tată, numai ea nu. Când ne vedeam eram foarte fericiți pentru că ne canalizam doar pe lucruri frumoase, nu aveam timp să ne certăm…

„N-am bani, dar sunt împlinit“

Vă răsfățați familia cu cadouri?
Le aduceam câte ceva de fiecare dată când mă întorceam din deplasare. Bijuterii, haine, încălțăminte. Iar fetele erau încântate de ce primeau de la mine pentru că le cunoșteam gusturile.

Cu ce se ocupă acum fiica dvs?
Ivona lucrează la Agenția antidoping. Acum este la Barcelona chiar, la un congres. Sunt foarte mândru de ea, s-a apucat și de a doua facultate.

Nepoți?
Așteptăm… Nu m-am băgat să-i spun nimic pentru că nici mie nu-mi place ca lumea să se implice în viața mea. N-am ce să-i reproșez în privința alegerilor.

Sunteți un mare iubitor de animale.
Oriunde merg întâi mă împrietenesc cu câinii, abia apoi cu oamenii. Cel mai mult mă sensibilizează maidanezii, ei au cel mai mult nevoie de atenție și de mâncare.

Sunteți bogat?
N-am bani, dar mă simt împlinit. Ne descurcăm bine așa cum suntem, am o familie fericită, nu mă plâng. Tot ce câștig îi dau soției și ea îi împarte: pentru întreținere, pentru distracție, eu nu am grija banului.

În vacanțe mergeți?
Destul de rar. De 20 de ani de când sunt antrenor nu prea am mai avut timp. Am fost anul trecut vreo șase zile pe Coasta de Azur și asta pentru că de vacanța asta s-au ocupat niște prieteni. Dacă era după mine, nu mă duceam.

Ce vă reproșează soția?
Mai există discuții câteodată că nu am pus lingurița cum trebuie. Ă‚sta este unul din defectele mele: că sunt cam dezordonat. Dar ne tachinăm doar, nu ne certăm.

Ați lovit vreodată pe cineva?
O singură dată, din greșeală. Eram în lift și mimam o partidă de box cu un prieten. Neintenționat, l-am atins și l-am văzut cum se scurge sub pumnul meu. De atunci am zis că nu mai fac așa ceva nici măcar în glumă. Nici pe fiica mea nu am bătut-o deși mă trimitea soția s-o mai ating.